„May I kiss you then? On this miserable paper? I might as well open the window and kiss the night air.”[Kafka]
Vreau să-mi creşti iarna pe tâmple şi
izvorul paşilor anonimi chemaţi spre infinit,
să mă opreşti în deşertul din noi şi să-mi ceri
un sărut de pe buzele nisipului.
Să îmi cânţi din nou la pian aripile,
să râzi de nebunia lumii care ne-a născut.
Să cazi în preludiul clipelor fără Dumnezeu
şi zorilor ce păşesc spre linişte. Acea linişte
ce îmi zugrăveşte culori pe timpane.
Fără muzica din tine eu nu pot trăi.
Si ploaia loveste ritmic pamantul,
RăspundeţiŞtergereBlesteama constiinta si tulbura gandul,
Crescand indoiala pe lutul cel rece.
Durerea si vinul incep a petrece.
Si ploaia loveste ritmic pamantul
Credinta n-o poate-ntelege nici sfantul
Iar moartea pluteste in timpul ce trece,
Ramane cu mine, refuza sa plece.
Ne prindem de mana si-ncepem plimbarea,
Nici vantul, nici noaptea nu-si schimba culoarea,
Iar ploaia loveste tot ritmic pamantul
Si-mi mangaie fata, si-mi zguduie gandul.
va urma
lasa ca n-ai fost foarte traseist. 40 km.
RăspundeţiŞtergere40 km pe clape de pian... :) n'are degete insangerate de anonimat?...
RăspundeţiŞtergereun poem [text] plin de note . te felicit :)
RăspundeţiŞtergerenu stiu, cert e ca de pianist nu le are. multumesc, Hain.
RăspundeţiŞtergere"să mă opreşti în deşertul din noi şi să-mi ceri
RăspundeţiŞtergereun sărut de pe buzele nisipului."
... :-<